Dor de Brașov

Încă o lacrimă fierbinte ca un foc etern se revarsă într-un ocean de alte lacrimi strâns legate de același dor. Unde este acel cer, acea adiere de vânt ce purta cu ea acel aer ce numai în lumea lui putea respira. De ce se simte atât de mic acum în această lume nouă unde nimic nu e ceea ce pare; o lume ce minte. O lume ce îl întristează zi de zi parcă smulgând din inima lui și ultima speranță de a regăsii acel calm, acea liniște ce numai pădurea îi șoptea când se alinta zâmbind în coloratele frunze a stejarilor pe timp de toamnă.